Este o premieră pentru România! Procesele de la completurile de cinci judecători de la ÎCCJ, AMÂNATE

Publicat: 10/12/2018, 13:41

Un complet civil de 5 judecători a amânat, luni, fără strigarea cauzelor, zece procese, printre care și pe cele ale Cameliei Bogdan și ale Laurei Codruța Kovesi. Judecătoarea Camelia Bogdan și fosta șefă a DNA aveau pe rol contestații ale rapoartelor disciplinare ale Inspecției Judiciare.

Președintele completului de judecată a anunțat că în conformitate cu decizia Colegiului de conducere al Înaltei Curți nu se vor acorda termene de judecată cauzelor din ședința de luni, toate procesele urmând a fi repartizate aleatoriu completurilor nou constituite.

Din sală, judecătoarea Camelia Bogdan a declarat că este pentru prima oară în istorie când un complet intră în ședință și nu judecă.

„Niciodată în istoria țării nu s-a întâmplat ca un complet să nu judece. Este imposibil ca cineva să vină în fața unei instanțe și să nu aibă parte de judecată. Este o premieră în istoria României! Voi ataca atât decizia Colegiului de conducere, cât și pe cea a CSM”, a declarat Camelia Bogdan.

„Voi ataca în instanță, deoarece este o decizie care în opinia mea adaugă la lege. Nici Curtea Constituțională nu a delegat CSM-ul ca să legifereze în materia completurilor de 5 judecători . Organizarea judiciară se stabilește, într-adevăr (n.r. – de CSM), potrivit art. 73 din Constituție, sunt legi organice, dar CSM nu are atribuții de legiferare în materie de înființare a Completurilor de 5 judecători. M-am consultat și cu alți colegi și această hotărâre adaugă la lege. Eram hotărâți să sesizăm CJUE (n.r. – Curtea de Justiție a Uniunii Europene), să facem o trimitere preliminară, deoarece prin această decizie a CSM se încalcă principiul separației puterilor în stat”, a declarat Camelia Bogdan la ieșire din sala de judecată.

Secția pentru Judecători a CSM a recomandat, săptămâna trecută, ca ÎCCJ să organizeze „de îndată” o nouă tragere la sorți a completurilor de 5 judecători, cu mențiunea că, de această dată, aceste completuri vor fi în număr total de șase, trei în civil și trei în penal. Toate dosarele vor fi repartizate noilor completuri.

Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) recomandă, în decizia luată în data de 5 decembrie, înființarea unui număr optim de șase completuri de 5 judecători, respectiv cel puțin trei completuri în materie penală și trei completuri în alte materii decât cea penală. În momentul de față, la Înalta Curte de Casație și Justiție sunt în total patru completuri de 5 judecători, două în civil și două în penal.

După ce Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție comunică Secției pentru judecători CSM numărul de completuri de 5 judecători, judecătorii care vor face parte din aceste completuri sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei doi vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cadrul unei proceduri neutre, publice și transparente.

După tragerea la sorți, toate dosarele aflate în prezent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, de competența completurilor de 5 judecători, înființate din anul 2014 și până în prezent, se repartizează aleatoriu, în sistem informatizat, completurilor nou înființate de 5 judecători.

„Prezenta hotărâre se aduce la îndeplinire de îndată, în vederea creării premiselor pentru rezolvarea potențialelor situații cu caracter urgent apărute în activitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru desemnarea completurilor de 5 judecători care vor funcționa în anul 2019, Secția pentru judecători va adopta o hotărâre în acest sens”, se arată la articolul 6 al deciziei Secției pentru Judecători a CSM.

Decizia Secției pentru Judecători a CSM vine în condițiile în care Curtea de Apel București a suspendat hotărârea Înaltei Curți din 8 noiembrie prin care a fost stabilită noua componență a completurilor de 5 judecători. Contestația a fost formulată de președintele PSD Liviu Dragnea, care a arătat că instanța supremă nu a așteptat motivarea deciziei Curții Constituționale.

Ionut Muresan
Ionuț Mureșan este reporter pe domeniul Justiție-Afaceri Interne din 2006 și a lucrat de atunci pentru publicațiile NewsIn, Gardianul, Puterea, Mediafax, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Iată ce se întâmplă în creierul tău dacă îți place să citești ficțiune
×